Doar pentru ca locuiesti la bloc, nu inseamna ca nu poti avea propria gradina. Ierburile aromatice pot fi cultivate la fel de bine in ghivece pastrate in bucatarie sau in interiorul balconului, chiar si pe timp de iarna.
In gradina, ierburile aromatice se planteaza in aprilie sau incepand cu finalul lunii martie. In casa, poti pregati ghivecele chiar mai devreme, plantele aromatice putand fi cultivate aici chiar si in perioada iernii.
Cele mai multe sunt plante anuale si, chiar daca le vei gasi la supermarket, gata plantate in ghiveci, este de preferat sa le insamantezi cu mana ta, pentru a evita situatia in care se ofilesc curand dupa ce le aduci acasa.
Nu ai nevoie de conditii speciale pentru a putea creste astfel de plante in casa: ghivece si ladite, seminte si pamant bun, pentru plantare; o temperatura constanta si lumina naturala care patrunde prin fereastra de la bucatarie; apa si ingrasamant pentru legume si plante aromatice.
Cu toate ca plantele aromatice sunt simplu de cultivat in casa, cateva cerinte tot trebuie indeplinite:
- Sunt preferate ghivecele joase si care permit scurgerea surplusului de apa. In locul ghivecelor, poti folosi si jardienere, ladite sau chiar sertare vechi.
- Poti cultiva plantele separat (fiecare cu propriul ghiveci) sau in diverse combinatii, avand insa grija sa nu aglomerezi semintele, in momentul plantarii.
- Pamantul ideal este cel pentru flori, iar cel mai bun ingrasamant este cel organic. Atunci cand alegem ingrasamantul, trebuie sa tinem cont si de nevoile specifice ale fiecarei plante: cimbrul, de exemplu, nu are nevoie de o cantitate foarte mare de substante nutritive.
- Pentru a obtine rasadurile, semintele se planteaza in ghivece sau tavite de plastic, care vor fi tinute la caldura si lumina, timp de cateva saptamani, pana cand apar primele fire.
- Dupa semanat, pentru a evita ca semintele sa putrezeasca, udarea se face cu moderatie (o data la 3 zile) si cu apa la temperatura camerei.
- Odata rasarite plantele, le vom transplanta in alte ghivece, unde le vom pastra pentru consum.
Ce plante aromatice poti cultiva in ghiveci
Patrunjelul
Patrunjelul are nevoie de pamant bun, eventual amestecat cu nisip, multa lumina si o temperatura constanta. Poate fi plantat in ghiveci pana in luna august. Semintele se planteaza la aproximativ 2 cm adancime si se distribuie uniform, plantele fiind rarite dupa ce rasar. Patrunjelul se regenereaza destul de repede, asa ca frunzele pot fi taiate des pentru consum.
Leusteanul
Ghiveciul cu leustean nu trebuie tinut in bataia soarelui, ci la umbra. Planta iubeste apa, insa nu trebuie sa exageram nici cu udatul. Alege un ghiveci mai mare, pentru ca radacina leusteanului se va dezvolta destul de mult.
Cimbrul
Poate fi cultivat in ghiveci prin transplantarea unui fir din gradina. Are nevoie de lumina naturala, dar se poate dezvolta si fara prea mult soare.
Salvia
Salvia are nevoie de lumina naturala din plin, motiv pentru care ghiveciul trebuie sa se gaseasca mereu la fereastra. Se inmulteste prin seminte, pe care le poti planta in ghiveci inca din lunile ianuarie-februarie.
Coriandrul
Si coriandrul are nevoie de mult soare, asa ca locul sau va fi la fereastra, de preferat una orientata catre sud. Iubeste la fel de mult caldura (temperaturile de peste 18 grade Celsius), mutarea ghiveciului pe balcon, in lunile reci, nefiind cea mai buna idee.
Busuiocul
Are nevoie de multa lumina, caldura si de un sol bine drenat. Busuiocul este folosit nu doar in bucatarie, ci si ca planta decorativa sau pentru a tine departe insectele.
Tarhonul
Tarhonul, condimentul care inlocuieste sarea in bucate, se inmulteste prin seminte sau plantand in ghiveci un fir luat din gradina. Iubeste soarele si are nevoie de cantitati moderate de apa. Frunzele de tarhon se recolteaza vara pentru a fi puse la uscat si pastrate in borcane sau pungi de hartie.
Chimenul
Se inmulteste prin seminte, care se planteaza la 2 centimetri adancime, intr-un ghiveci unde poti avea si o planta ornamentala. II place lumina naturala si are la fel de multa nevoie de apa.
Rozmarinul
Se inmulteste prin butasi tinuti intr-un vas cu apa pana cand dezvolta primele radacini. Rozmarinul iubeste soarele, are nevoie de un pamant bun (pamant de flori) si de o cantitate moderata de apa, udarea facandu-se mai ales prin umplerea suportului ghiveciului cu apa.
Oregano
Planta se poate inmulti prin seminte, lastari sau butasi, ultima varianta fiind cea mai intalnita. Ii plac locurile insorite si are nevoie de un sol fertil si bine drenat.
Menta
Se dezvolta bine intr-un ghiveci mare, cu pamant umed, asezat intr-un loc usor umbrit. Ca si patrunjelul, menta se regenereaza repede, asa ca ii poti rupe frunzele des, pentru a le folosi in bucatarie.
Sursa foto: Shutterstock.com